Visul ca echilibru afectiv, ontologic; omul ca fiinţã neunitarã, disjunsã, care atinge, uneori, prin vis, senzaţia acestei coerenţe.

Marţi, la amiazã, fumam pe platforma din spatele spitalului (gândindu-mã la westernurile lui H. Gibson, Custer şi Carey), iar vuietul cenuşiu al vântului mi-a amintit de cimitir.

Ieri seară, sosit pe o ploaie năpraznică, torențială, diluvială, care m-a îmbibat, tricoul, șosetele, pe cand mă grăbeam prin revărsări murdare. Dupa 5 ore, pantofii mai lăsau apă. 'Un potop de antipatie'.

Adusesem numai tricoul curat pe care-l purtam, și o pereche de șosete noi. Azi, blugii i-am purtat cu apa ploii, a noroaielor, lichidul rece.

Luni citesc 'Fericirile' lui Abăluță.

Vara din '93, cea din '92, etc..

Episoadele TV de 50 de minute ('Shayne', 'Răzbunătorii', 'Outlaws', 'Bonanza') sunt, prin natura lor, ca filmele de serie B din anii '30-'40, participă la aceeaşi estetică; dar aceeaşi natură o au şi unele episoade TV de 25 de minute, giuvaieruri de dramaturgie.

Deosebirea religiei de filozofiei e aceea a mantrelor personale, a iluziilor utile, elasticitatea insului, tertipuri, cuvinte stenice, etc..

Joi ascult Gene Autry, Oscar Benton, Ben King, B. B. King, Vangelis, 'Tumbling Tumbleweeds' (Autry, Ives, Boyd; tonul vocii lui Autry e mai rezonant, intens, melancolic, Boyd e mai relaxat, languros). (Jindul, acel loc de la munte, imaginat: '93.) Ca albume: 'Acid Eaters', 'Possibilities' (Hancock).

Omul din '88, chipul omului din '88, linia (la 15 l., din martie ...); 'How Blue ...', al lui B. B. King, frigul. Inefabilul posibil.

Piscul: B. B. King, Oscar Benton, Bill Boyd, Hancock, Burl Ives, Ramones, 'Cairo' (Vangelis).

Deriziunea, impropriul.

Azi, 10 & 140 & 40 mii. Ieri dim., 40 & 40 & 10 mii; seara, 20 & 138 & 20 mii.