Ghica era un autor de geniu, şi a scris literaturǎ care e atât de bunǎ, încât poate dezgusta de altceva. Câteva trǎsǎturi distinctive ale schiţelor isorice ale lui Ghica, progresist înnobilat de sultan (reformistul Abdul-Medjid), sunt realismul, clasicismul (unul desǎvârşit însuşit, de o naturaleţe impecabilǎ), scepticismul [1]; ca atare, ele sunt de interes pentru istorie, şi nu prin ineditul informaţiilor, ci prin percepţia vieţii cotidiene. Ele pot servi nu atât istoria politicǎ, diplomaticǎ, militarǎ, cât pe aceea a vieţii cotidiene. Reprezentativ pentru scepticism e faptul cǎ scrisorile sunt lipsite de tezism, de interpretarea abstractǎ, extrinsecǎ vieţii.  

            NOTE:

            [1] Nici pomenealǎ de cinism la acest intelectual progresist, cu gustul ştiinţei şi militant liberal, în ale cǎrui evocǎri se regǎsesc emblemele liberalismului şi emancipǎrii (Tudor, Bǎlcescu). Ghica era un om lipsit de iluzii, nu de cuviinţǎ.

            Parcursul sǎu politic poate pǎrea paradoxal (din paşoptist, exilat la Ţarigrad şi demnitar al Imperiului); chiar în epistole, Ghica afirmǎ cǎ resentimentul naţional se opunea fanarioţilor, nu sultanului.