Articolul lui Sorescu despre principala operă a lui Dionisie Eclesiarhul e un model de lectură, de cum se poate citi o operă, de nedescumpănire în faţa inegalităţii operei, de asumare estetică, de iscusinţă analitică; e una dintre reevaluările propuse de Sorescu (a doua fiind aceea a lui Magheru). Cu toate darurile modeste de critic ale lui Sorescu, tonul e călinescian. Afectarea de pionierat e un pic exagerată. Dionisie era propulsat de evenimentele narate. 'Originalitatea' îi e supralicitată. Dar e o operă comensurabilă cu puterile critice obişnuite. Frumuseţea parcelară, segmentară, e mai maniabilă, e analizabilă cursiv. E mozaicul de tern şi inspirat, de pedestru şi robust.

Cronograful s-a reeditat între timp (chiar în anii '80).