O poezie a lui Alecsandri, cu multe lucruri bune, foarte în gustul lui De Quincey:

　

'[...] O! miragiu sublim, fantastic!.. Prin o pulbere de aur
Gândul meu răpit în spațiu ca pe aripi de balaur
Întrevede legioane deșteptate din mormânt
Călcând, val de năvălire, peste valul de pămint.

Torent lung de umbre-antice, în lumină el apare,
Strălucit sub arme scumpe, sub hlamide consulare,
Și trezind cu al său vuet de ostași învingători
Iarba câmpului și codrii munților apărători.

Iată-n frunte Sagitarii și Veliții, limbi străine,
Înarmați cu proasce, scuturi și cu șapte javeline.
Ferentarii ce, ca dânșii, au pe capetele lor
Piei de fiare-ngrozitoare și calige la picior. [...]'