Într-un interviu din ’83, Thomas se referea la ‘ideea lui Tillich de temei al fiinţei’ (cf. Christopher Morgan, ‘R. S. Thomas. Identity, Environment, and Deity’.) Thomas afirma că citeşte în fiecare dimineaţă, filozofie sau teologie, autori ‘ca G. Steiner şi Tillich’, pentru dinamizarea minţii. Îi displăcea antropomorfismul sau intimismul lui Herbert sau Hopkins …. Însă amintea adesea o viziune a lui Wordsworth, Snowdon, cu ‘inteligenţa maiestuoasă’, impunătoare, şi se călăuzise după un cuvânt al lui Robinson Jeffers. Unele aprecieri sunt ursuze, morocănoase.   

            Thomas aprecia impersonalitatea gândirii teologice hinduse.

            Dar Morgan enunţă şi contrastul dintre Thomas şi Robinson (pentru care limbajul tradiţional, extrinsecist, s-a perimat).

            În autobiografia sa din ’85, Thomas îl menţionează pe Robinson, referitor la necesitatea transformării imaginii lui Dumnezeu). Deplora prevalenţa elementului popular şi sentimental, vulgar.

            Thomas, naţionalist galez şi republican, aprecia poezia lui Donne, Wordsworth, Eliot, Stevens, Hughes.

            William V. Davis, în ‘R. S. Thomas. Poetry and Theology’ scrie mai mult despre criza religioasă modernă, în expresia ei literară.

            S. J. Perry, în ‘Chameleon Poet. R. S. Thomas and the Literary Tradition’, înregistrează faptul că la începutul anilor ’50 părerea galezului despre Hopkins fusese mai bună.

            Daniel Westover, în ‘R. S. Thomas. A Stylkistic Biography’, scrie despre autohtonismul poetului.