Vasile Pârvan are lucruri foarte interesante în ‘Contribuţii epigrafice la istoria creştinismului daco-roman’, operǎ puternicǎ, bine scrisǎ, sintezǎ cu gustul discuţiilor de idei, de o viociune intelectualǎ şi criticǎ aparte, e mult mai mult decât numai epigrafie strictǎ, tehnicǎ; Pârvan înregistreazǎ: insularitatea culturii Daciei traiane, dǎinuirea capitalului pǎgân, misionarii latini din stânga Dunǎrii, termenii general-latini ai coloniştilor, provincia divinizatǎ, domnus (‘formǎ popularǎ a apelativului divin’). Scopul lucrǎrii e ‘fixarea locului şi timpului, unde şi când s-a întemeiat definitiv creştinismul nostru latin’.

            ‘Domne-deus’ ar fi o formǎ pǎgânǎ: cf. cultului lui Glycon (Lucian, ‘Pseudomantis’, liturghia magului Alexandru; cultul lui Glycon existase şi în Dacia).

            Un alineat despre pǎgânismul sincretist (‘pǎgânismul daco-roman va fi fost mai mult un fel de gnosis’) i-ar fi plǎcut lui Sadoveanu.

            ‘Goţii au fost creştinaţi de apostoli de limbǎ greacǎ’-Pârvan citeazǎ epistole ale Sf. Vasile şi Ioan Zlataust; ‘primii apostoli ai goţilor au fost creştini din Capadocia’, în sec. III (v. pag. 87). Termenul goţilor pentru ‘bisericǎ’ vine din ‘kyriakon’.

            ‘Când s-a introdus ‘Dominica’, ‘Domne Deus’ era consacrat şi în rugǎciunile creştine’; ‘dies Solis’ a fost înlocuit cu ‘dies dominicus’ în ultimul deceniu al sec. IV.    

            ‘Pǎmânt’ vine de la pavimentum.

            Papahagi şi Puşcariu derivau ‘crǎciun’ de la calatio; studiul lui Papahagi a apǎrut în 1903. Sǎrbǎtoarea Epifaniei, care reunea şi celebrarea Naşterii, e recunoscutâ în Biserica apuseanǎ ‘prin Conciliul de la Nicea’. (La Epifanie se vesteau sǎrbǎtorile mobile, aşadat se fǎcea o calatio; mie, ipoteza mi se pare absurdǎ.) Rusaliile au asimilat celebrarea pǎgânǎ ‘ad Rosalia’, ‘sǎrbǎtoare mortuarǎ de primǎvarǎ’ (‘dies rosae’, ‘dies rosationis’, ‘rosaria’, ‘rusae’), ‘o instituţie pur italicǎ’.

            Calatio, Florilia, Rosalia sunt concesii fǎcute pǎgânismului.

            Nu numai cultul lui Glycon, dar şi al lui Asclepios a izbutit în Dacia (balaurul trac şi şarpele lui Asclepios); credincioşii lui Glycon erau la cuţite atât cu creştinii, cât şi cu epicureii, proorocul lui Glycon îndemna la lapidarea creştinilor (care erau, ca şi epicureii, ‘ceilalţi atei’, excluşi de la riturile misteriilor). Pârvan îl citeazǎ, cu vioiciune, pe Apuleius, pentru haldeii şi mistagogii rǎsǎriteni ambulanţi, ‘industria religioasǎ a antreprenorilor’.

            Aşa se ajunge la ‘dracco, comun şi lui Aesculapius cel vechi, şi noii sale epifanii [Glycon, şarpele], şi vechilor culte trace şi tuturor zeitǎţilor htonice’.

            ‘Din lupta creştinismului cu pǎgânismul iliric, şi în special dac’, a rezultat transformarea lui ‘dianoticus’ în ‘zǎnatic’. ‘Sarapis Iupiter Sol Isis Luna Diana dii deaeque conservatores’ e emblema sincretismului enoteist din Rǎsǎritul latin. Erau adoraţi la Apulum pe la 175.

            Dea Castabalensis, din Cilicia, ‘propriu zis e Artemis’, dar e numitǎ şi Selena, Hecate, Afrodita, Demeter; Isis era, în manifestǎi distincte, Ceres, Venus, Diana, Kybele, Atena, Persefona, Demeter, Hera, Bellona, Hecate, Nemesis.

            Fatalismul vroia ca Nemesis, destinul, sǎ fie suveranǎ.

            Pârvan are douǎ pagini despre Diana. ‘Diana, sancta potentissima, apare în pǎrţile noastre ca identicǎ cu Nemesis’: Dea Diana Nemesis Augusta, Nemesis sive Fortuna, Adrastia. Ammianus e citat ca exponent al acestei credinţe (‘Adrastia …’, XIV). Diana era zeitatea supremǎ pǎgânǎ. Zânele poartǎ tradiţia credinţei pǎgâne în soartǎ.

            ‘Dies servatoria’ trimite la vremurile pǎgâne. ‘Cuminecare’, ‘bisericǎ’ sunt termeni aduşi de misionari ‘în primele decenii ale sec. V’.  

            Unele sunt lucruri conjecturale, foarte ipotetice; multe etimologii par hazardate, neconvingǎtoare. Dar lucrarea lui Pârvan se citeşte cu nesaţ.

            Miza ştiinţificǎ e enunţatǎ undeva: inscripţiile ‘mai mult decât orice altfel de mǎrturii ne aratǎ în chip nemijlocit viaţa adevǎratǎ a umanitǎţii antice’.