Iluziile cam penibile ale unui preot (cam aiurit, cam aerian, neinformat, ageamiu), fost anglican, despre care e locul ortodoxiei privind controversa (împărtăşirea celor divorţaţi) soluţionată de mult de către Iisus; modificarea avansată i-ar apropia pe filoortodocşi de cei dragi (dar aici, ca şi in situaţia Crezului ajustat, modificat, ortodoxia semnifică, aprioric, Tradiţia, periclitată de Papă!). Iar prioritatea exanglicanilor rămâne curtarea ortodoxiei, e alibiul lor, analogul estic (englezii sunt grecii Apusului).

Perfidia 'metodelor misionare', 'munca de convingere': cartuzienii, 'catolicismul ortodox (estic)', 'Zenul catolic', alternativa, Fulbert de Chartres, cartuzianul & avortul, 'priorul Guigo', documentarul celebru.

Un articol despre Kiko Argüello.

Un poem curios, 'Îndreptările doctorului Faustus sau Calea cea mai lungă'.

　

Calofilul.

Ieri, dum.: Ep., cinema. Puterea. Azi, vioiciunea. Calmul, umorul sunt un drept, nu un lux. Ep., cf. azi, formatul. Calofilul. Estetismul & 'Cocor'.

'Adevărurile dumnezeieşti', câtă vreme rămân (numai) dumnezeieşti, sunt imperceptibile pentru om. Ceea ce e nesuferit, dubios şi ignar la aceste şuete teologice.

Pentru unii apuseni, Răsăritul creştin e Utopia, locul fericirii (isihasmul e panaceul, 'piatra filozofală'), acolo unde creştinii nu 'suferă' de dilemele încercate de vestici. În Răsărit creştinii obişnuiţi nu 'suferă' nici de subiectivism, dar nici de instituţionalism, etc.; acolo, Eshatonul e realizat. Acolo, câteva prestidigitaţii isteţe au rezolvat problemele. Mărturie, chiar ţările ortodoxe, societatea şi climatul lor. E un idilism desuet, de sec. XVIII, care e vrăjit de ideea unei plenitudini realizate, 'altundeva'; ca atare, omul apusean e 'suferind', dar omul răsăritean, ca entitate generică, nu. Ei compară cotidianul vestic, cu idealul răsăritean. Caricatura Apusului, cu idealizarea ortodoxiei.

De unde provin aceste idei despre trăirea religioasă? Pe de o parte, ei compară pe Proust cu 'Cazania', cu documente premoderne, iar diferenţa ar putea reveni şi temperamentelor, etnospihologiei; pe de altă parte, ce seninătate găsesc ei la Dostoievski, Tolstoi, Gogol? Ecumeniştii vestici dau idealul, ca realizat, existent. E o idealizare foarte naivă. E snobismul unei pseudointelectualităţi cât se poate de banale, 'mezaninul mediocrităţii', indiscutabilul.

'Omul răsăritean' e ori premodern, ori 'occidentalizat'.

Citesc despre ortodoxia finlandeză, ortodoxia în Finlanda, Biserica ortodoxă finlandeză, al cărei centru a fost în Karelia, ortodocşii sunt mai ales ruşi şi karelieni, primatul actual e Makkonen, patriarhatul moscovit are două parohii; majoritatea finlandezilor sunt luterani, dar ortodoxia e Biserică de stat, autonomizată după 1917, au Pascalion gregorian. Valaam a fost mănăstire finlandeză până la războiul de iarnă dintre finlandezi şi sovietici. Valaam s-a redeschis în '89; insularii au fost izgoniţi.

Valaam e o insulă a lacului Ladoga.

Karelienii îi numeau pe finlandezi, 'suedezi'.