Critica organică, rezonabilă (Wright; dar muzeul Guggenheim nu îmi place). Surogatele scientiste, teoretizate sau nu, ale criticii curente.

Banalitatea, straturile, nivelurile.

Ceea ce, în literatură, e sub nivelul respectabilului (ca aprecieri, ca evaluări, etc.).

'Cocor'.

Îmbâcsirea.

Percepţia estetică modestă şi nebuloasă.

Sunt lucruri care pot fi numai murmurate.

Ieri, despre microlectura lui 'Mitrea Cocor'. Microlectura înseamnă glosă, analiză într-adevăr girată de experiență, inspirată; cu instinct literar sigur, Foarță a evitat diluarea, inflația, prolixitatea, excedentul, supralicitarea.

Pot fi consultate microlecturile lui Th. Conrad, S. Tribout-Joseph, 'familia de forme literare', Derrida, remarcile lui N. Kremer.

Volumele lui Richard sunt din '79 și '84 (dar alte vols. se numesc 'studii': '64, '70, '90, 'terenuri', 'eseuri', 'lecturi').

Manolescu e un critic talentat, dar teribilist, tranșant și afectat (mai ales la vârsta care contraindică evaluările temerare), ca Paleologu, cam 'încrezut', naiv prin teribilism. Nonconformismul lui era ostentativ, retoric, 'de efect', dominator, exagerat ca expresie.

Articolul lui Sorescu despre principala operă a lui Dionisie Eclesiarhul e un model de lectură, de cum se poate citi o operă, de nedescumpănire în faţa inegalităţii operei, de asumare estetică, de iscusinţă analitică; e una dintre reevaluările propuse de Sorescu (a doua fiind aceea a lui Magheru). Cu toate darurile modeste de critic ale lui Sorescu, tonul e călinescian. Afectarea de pionierat e un pic exagerată. Dionisie era propulsat de evenimentele narate. 'Originalitatea' îi e supralicitată. Dar e o operă comensurabilă cu puterile critice obişnuite. Frumuseţea parcelară, segmentară, e mai maniabilă, e analizabilă cursiv. E mozaicul de tern şi inspirat, de pedestru şi robust.

Cronograful s-a reeditat între timp (chiar în anii '80).