Kaye, Jerry Lewis, ‘Roy Bean’, Lowe, Barbara S., ‘Escort Girl’, ‘Jane Eyre’ din ’34, alte trei epsoade din ‘Petticoat …’, ‘Drums in the Deep South’.

            Masochismul. Orǎ. Texturǎ. Tautologia. Incoerenţǎ. Rolul. A plǎti. Mutismul. Delǎsarea. Aerian.

            Bastionul.

            Atenuarea.

            Rarefierea.

            Copila, dim.. Iluzia. Micii, pilaful, ardeii. ’80. Vremea. Casǎ.

            2/s..

            Mutismul.

            Prelungirea. Asanarea.

            Iluzia.

            Masochismul.

            Stooges au fost, pentru o vreme, patru (cu un altul dintre fraţii Howard: Shemp, înlocuit de Curly); în ’34 au devenit cei trei Stooges. La un moment dat, Shemp a revenit.  

            Vǎduva din ‘Sicriul dr. Blood’ e Hazel Court, care avea 35 de ani în acel moment; însǎ filmul în care s-a dezbrǎcat e altul, ‘Omul …’ cu Anton Diffring (anterior aceluia al lui Furie).  

Nişte actriţe despre scenele de film în care s-au dezbrǎcat; una din ele e Annette O’Toole.

            Obiecţiile aduse de cǎtre Steinhardt nuvelelor lui Albala sunt: snobismul lumesc, surogatul (sau epigonismul), fraza labirinticǎ şi intriga minimalǎ.

            Ideea lui Steinhardt despre ‘Craii …’ se referǎ la un fapt care ar fi trebuit sǎ îi fi fost evident imediat: M. Caragiale se visase drept fiecare dintre crai, oricare din ei îi reprezintǎ aspiraţiile, într-o oarecare mǎsurǎ (inclusiv Pirgu). Dar termenii artei lui M. Caragiale nu sunt aceia ai creaţiei realiste, obiective, şi reveriile lui nu exprimǎ identitate, ci pulsiune şi jind: Caragiale s-ar fi vrut atât cei doi crai de neam, cât şi plebeul victorios în lume; corolarul psihologic al acestei situaţii e acela surprins de Steinhardt într-un alt eseu, unde aratǎ cǎ orice ins e complex şi contradictoriu, conţinând, cuprinzând în sine, atât nişte valenţe, cât şi chiar opusul lor. O astfel de axiomǎ e de naturǎ sǎ invalideze principiul portretisticii morale clasice, convenţionale: Steinhardt se împotrivea dualismului în teologie (el însuşi nu era un teolog, ci un gânditor, un eseist), dar afirma pluralismul în esteticǎ, şi acest antimonism în psihologie.

            Substratul moral al insului e o pluralitate, o diversitate în care fiecare element e însoţit de chiar contrariul sǎu; axiologia rǎmâne sǎ se exercite, prin urmare, numai asupra faptelor. Dar chiar acest important principiu riscǎ sǎ fie invalidat, descompus prin apriorism. Pentru cǎ totuşi psihicul e o structurǎ finitǎ şi individualǎ (nu un rezervor inform în care orice poate fi presupus ca existând).

            Revenind acum la M. Caragiale ca autor al ‘Crailor …’, el nu ‘era’ fiecare dintre aceştia, dar se visa, se închipuia ca atare (faptul e uşor de verificat: autorul n-a avut palmaresul niciunuia dintre crai). Craii sǎi nu sunt personaje create obiectiv, ‘arǎtate’, puse în scenǎ, ci ipostaze simbolice. (Ca şi I. Barbu, Steinhardt pǎrea sǎ creadǎ în creaţia obiectivǎ a lui M. Caragiale; ca şi Ulici, credea în înrudirea ‘decadentismului levantin’ al lui E. Barbu, inclusiv ca mijloace literare, cu al lui M. Caragiale.)  

            Steinhardt farmecǎ înainte sǎ convingǎ. Plac, mai ales, atitudinile lui: pluralismul, preocuparea faţǎ de cei vitregiţi, rectificarea, în mǎsura puterilor, a nedreptǎţilor (şi chiar absurditǎţilor) cotei culturale a unor autori. Plac gesturile lui, faptele lui, ceea ce face, înaintea modului în care o spune. Existǎ, aici, o acţiune, o activitate, o lucrare. Nu e paseism, ci pluralism, inspirat, mai ales, de cǎtre o sensibilitate vie, justǎ, rezonabilǎ. (În raport cu acestea, limbajul afectat ajunge sǎ parǎ un fel de diversiune cerutǎ de pudoare, un joc foarte lucid de distragere, de escamotare a seriozitǎţii acţiunii.)    

            Luni, citesc despre ‘The Judge’, ’49, cu Milburn Stone şi Katherine DeMille. E un film apreciat de rafinaţi.

            ‘Tomorrow at Seven’ cu Morris, ‘The 9^th Guest’ (’34), ‘Up in the Air’ cu Lorna Gray, ‘The Yin and the Yang …’, ‘I Killed that Man’ cu Joan Woodbury, ‘Pilot X’, ‘House of Mystery’ (’34), ‘Green Eyes’ cu Starrett, ‘The Invisible Avenger’, ‘The Second Woman’, ‘Phantom of 42^nd …’, ‘Tiger Fangs’, ‘The Panther’s Claw’, ‘The Payoff’, ‘The Living Ghost’ cu James Dunn, ‘Gaslight’ cu Walbrook, ‘British Intelligence’, ‘Q Planes’, ‘The 13^th Man’, ‘The Phantom Express’, ‘Strangers of the Evening’, ‘Midnight Warning’, ‘Murder at Midnight’, ‘The Clutching Hand’, ‘Cavalry’, ‘Yellowneck’, ‘Spoilers of the North’, ‘The Naked Hills’, ‘Fresh from Paris’ cu Tucker, ‘Lost Honeymoon’, ‘Beware’ cu Louis Jordan, ‘The Stork Club’, ‘The Adventures of Tartu’, ‘Exile Express’ cu Anna Sten, ‘The Zero Hour’, ‘Romance on the Run’, ‘Thunder in the City’ cu Robinson şi Rathbone, ‘Indiscreet’ cu Gloria Swanson, ‘The Fabulous Dorseys’, ‘Big Fella’ (foarte apreciat!), ‘Evergreen’ (’34), ‘Girl from Calgary’, ‘The Big Cat’ (un Technicolor), ‘Follow Your Heart’ (’36), ‘The Black Pirate’, ‘The Mandarin Mystery’, ‘Back-Room Boy’, ‘Red Haired Alibi’, ‘House of Secrets’, ‘Special Agent’ (’49).

            Simţul rafinat, Ghica, Goethe.

            Copile. Aerian. Osteologie. Cuneiforme. Vitezǎ. La 4 z.. 2 x ieri. Chipul. Leafǎ. Rǎbojul, sb.. Ploaia. Cantonarea. Consum.

            Declinul. Diluarea.

            Femeile. 2/s.. Aer. Tinereţea.

            ‘Oraşul …’. Tandemuri comice.

            Idealul acela, de care mǎ prevalam de zor, era stero, formal, ipocrit, verbal, neadevǎrat.

            Steinhardt nu îi înscria pe V. Pârvan, D. Botta, A. Dumitriu (şi nici pe ‘protocroniştii tracici’) în descendenţa lui Hasdeu. Eliade aminteşte tocmai articolul lui Hasdeu despre supravieţuirea dacilor; dar lipsa lui de calificare pentru a discuta operele lui Hasdeu e flagrantǎ. Eliade nici nu avea nesaţul ştiinţei, ci conştiinciozitatea ei.  

            Acest Benetato era un nume ubicuu în istoriile medicinii româneşti pe care le citeam cu nesaţ la 20 de ani, avid de glorie ştiinţificǎ; atunci am învǎţat cât s-a putut de bine jumǎtate din fiziologia umanǎ. (Cel puţin medicii români sunt cititori de tratate, de manuale, nu de autori. Nu se citesc autorii, ca atare, ci se cautǎ informaţii. Acestui pragmatism din partea cititorilor îi corespunde un adevǎr de fapt: gleznele de lut, chiar ale savanţilor noştri de seamǎ; deoarece Benetato era menţionat împreunǎ cu Milcu, etc.. Primitivismul gândirii lor l-am înregistrat de mult ca atare; savanţii, în general, nici nu au idei, ci ipoteze; se iau drept idei ceea ce sunt nişte ipoteze, proptele conjecturale, sau generalizǎri.)  

            Duminicǎ seara, citesc articole despre Cezar Petrescu, Minulescu, P. Popescu, Creangǎ, P. Anghel, Negulescu, Petrovici, Dragomirescu, Roll (Dinev), Cǎlugǎru (un alt evreu de la ‘Cuvântul’), Zamfirescu, Dragoslav, Brǎtescu, Mehedinţi, Mitru, Şerbǎnescu. 

            ‘Ninja Death Trilogy’, ‘High Risk’, ‘The Lucifer Complex’, ‘Sisters of Death’, ‘Funeral for an Assassin’ (cu Vic Morrow), ‘Family Enforcer’, ‘Joshua’, ‘Sister Streetfighter’, ‘Project: Kill’ (cu Nielsen), ‘It Seemed Like a Good Idea …’, ‘Get Christie Love!’, ‘F. Scott Fitzgerald …’ (cu Chamberlain), ‘Unchiul Vania’ (rusesc), ‘Attack of the Mushroom People’, ‘Fighting Mad’, ‘Dr. Mabuse, the Gambler’, ‘Sign of the Wolf’, ‘The Day of the Triffids’, ‘Satan’s Harvest’, ‘The Villain Still Pursued Her’, ‘Undercover Men’ (cu Starrett), ‘Revolt of the Barbarians’, ‘Head Hunter’ (cu Chow Yun-Fat), ‘Timber Queen’ (foarte gustat), ‘Enemy of Women’ (despre Goebbles), ‘Make a Wish’ (cu Rathbone), ‘Ivan cel Groaznic’, ‘Ioana …’ (Dreyer), ‘Just the Two of Us’, ‘The Lady in Scarlet’.   

            Postǎri. Cetitorii …. Web. Leafǎ. Mâncarea. 2/s.. Cf. ieri. Mutismul. Fumat. Meniu. Gene T.. Tempo. Ed.. Vitezǎ. Copila, dim.. Fumat. Leafǎ. Mutism. Copile. Strivirea. Pastile. Ed..

            Într-una din epistole, Ghica îi aminteşte pe petrecǎreţi: Pan, ‘veselia grǎdinilor’; cei cu o brumǎ de şcoalǎ trǎiau ‘pe bere şi pe mâncare fǎrǎ grijǎ de ziua de mâne’, cheltuiau ‘pe must, pe cârnaţi, cu lǎutari la Filaret’, ‘învǎţau fetele sǎ cânte …’, etc.. Educaţia primitǎ de la dascǎli le asigura elevilor un trai lipsit de griji. Urma, pentru aceia de viaţǎ, o existenţǎ de chefuri şi muzicǎ, eventual ca protejaţi ai protipendadei.

            E scrisoarea despre şcoalǎ, unde sunt menţionaţi Lazǎr, Poenaru, Poteca. Elevii de odinioarǎ erau Pan, Momuleanu, Serghiescu (arestat, apoi, cu Filipescu, Bǎlcescu, Telegescu).

            Nǎnescu a scris cântece lǎutǎreşti (‘Ardǎ-ţi rochiţa pe tine …’, ‘Piatrǎ de-ai fi, te-ai desface …’, etc.). Ceea ce aprecia Ghica la aceşti hedonişti era lipsa de pretenţii, lipsa afectǎrii politice, a himerelor. Asumatǎ (grupul lui Bǎlcescu) sau retoricǎ, investirea intensǎ în politicǎ, existenţial sau doar verbal, îi apare ca zadarnicǎ. Reformele sunt necesare, însǎ militantismul politic, activismul sunt un lux rezervat celor care se pot adǎposti la restrişte. E o chestiune de prudenţǎ.

            Atitudinea psihologicǎ a lui Ghica e curioasǎ, dar perfect consecventǎ cu scopul literar mǎrturisit: atmosfera unei vremi, nu asamblarea de documente care sǎ poatǎ fi de folos istoriei. 

            Unii obţin din experienţǎ luciditatea şi elasticitatea, alţii ranchiuna, fierea şi îndârjirea. Uneori, rezultatul direct al experienţei e ranchiuna, înverşunarea, întǎrâtarea, ostilitatea genericǎ. Adicǎ, experienţa genereazǎ hrean.

            Mǎlǎieţii, mimetismul şi râna.

            Ateism, misticǎ şi laşitate, insatisfacţia iluzorie, dolorismul. Afirmarea a ceea ce existǎ, perceperea sacrului în temporal şi vremelnic, neeschivarea. Dublul creştinismului e derealizarea, demundanizarea, alienarea. (Religia devine spoliere a realului, sacrilegiu, deprecierea existenţei, surogat; religiile ‘lumii de apoi’ sunt surogate ale spiritualitǎţii, întemeiate pe ignorarea naturii veritabile a experienţei umane, cǎreia îi e substituitǎ ‘starea’.) Dar poezia existenţei îi e accesibilǎ plenar numai ateismului, sau gândirea demitologizatoare, fiindcǎ de obicei fiinţa apare şi începe sǎ cunoascǎ într-un mediu religios/superstiţios, îmbâcsit, nepropice criticii. (Omul începe sǎ gândeascǎ într-un mediu social care nu e al gândirii; el porneşte de la buturugile şi steiurile superstiţiilor primite, etc..)

            Irizarea apei.

            Intuiţia majorǎ a ultimului Nietzsche a fost reconcilierea cu Iisus perceput în ceea ce avea dionisiac, recuperarea sugeratǎ a dionisiacului Lui Iisus. Ultimul Nietzsche se reconciliase cu Iisus. (Gândirea Lui nu devine, prin asta, creştinǎ, dar galileanǎ.)

            Ca orice religie, creştinismul are o relaţie ambiguǎ (şi polivalentǎ!) cu superstiţia. Adesea, reprimǎ raţiunea, în numele fantasmagoriilor.

            La TV, ‘Sf. Ralph’ (cu J. Tilly într-un rol indigest), scenariul e mediocru, preotul nietzschean, emancipat, etc.. Secvenţa cu vederea din piscinǎ în vestiarul fetelor e unica adevǎratǎ. Scenariul e numai insuficient distanţat, ci şi mediocru, mohorât. Ne aminteşte pe ce lume trǎim.

            Episodul din ‘Queens’ despre cuplul de vecini, locuinţa de vacanţǎ, unguentul socrului, ambiţia vilegiaturii.

            Benetato şi ‘nevoia de alcool’, ‘minciunǎ sovieticǎ’; fiziologul, ins mǎrunţel, cu pǎrul vâlvoi.

            Cultura medicilor, râncedǎ, posacǎ, sǎlcie.

            Existenţa nu poate fi subordonatǎ unor norme ascetice abstracte; acesta e tot un legalism, o fetişizare, şi domnia iluziei. Formalismul kantian se deosebeşte de alte etici prin aceea cǎ legalismul sǎu e un principiu explicit. Dar norma nu poate fi decât una formalǎ: existenţa gânditǎ, raţionalitatea fireascǎ. Absurditatea şi incomensurabilul pretenţiilor eticilor, de inspiraţie monasticǎ sau nu, de a norma aprioric, e evidentǎ; emanciparea modernǎ de norme are o semnificaţie spiritualǎ, umanǎ, culturalǎ de corelat cu maturizarea, cu deziluzionarea, cu revoluţiile moderne din cunoaştere (de la heliocentrism înainte).    

            Web & femeile & prânzul & citit … & mintea & tranzit. Pastile. Citit …. Nepriceperea. Web. Prânzul. Femeile. Citit …. 2/s. & inspiraţia, ieri & ed., utilizarea. Mintea. Tonus. Expatr..

            Fumat.

            Cola & cardul & ţigǎri. Cafele. Pastile.

            Aerian. Ameţit. Mintea. Citit ….

            Postǎri. Femeile.

            Hârtiile.

           

            Joi citesc despre John Preston, cunoscut pentru filmele cu sergentul Bruce Morton, şi Kane Richmond. Ulterior, despre John Brahm, Laraine Day, Harry Carey, ‘Port of Missing Girls’, Wallace Reid, Smiley Burnette, ‘The Phantom Empire’ (anticipaţie, western, muzicǎ), Eddie Dew, Sunset Carson, ‘The Marshal of Windy Hollow’, ‘Hot Curves’ (de Taurog, cu Bob Livingston), ‘Blazing Stewardesses’, ‘The Bold Caballero’, ‘Zorro’s Black Whip’, ‘Zorro’s Fighting Legion’, ‘Sunny Skies’, ‘Larceny on the Air’, Pichel, Eddie Cantor, Russell Hayden, Eddie Dean.  

            Showmanii anilor ’30-’50 fǎceau filme pentru copii, destinate publicului de copii. Sunt lucruri adresate copiilor, adicǎ aşa încât sǎ fie o experienţǎ completǎ pentru aceştia. E un lucru elementar, dar uitat mereu.

            Azi, joi, despre pilele şi intrigile fiicei predecesorului.

            Percepţia moralǎ (batjocura), amoralitatea.

            În copilǎrie, demult, eu am vǎzut puţine westernuri, câteva (‘Omul din Laramie’, ‘Ultimul mohican’, ‘Lupii roşii’, ‘Ultimul tren din Gun Hill’, douǎ cu Wayne, vreunul din cele cu ardeleni, un film poliţist cu Bronson); toate acestea, în salǎ. Ideea e cǎ din cele pentru copii, pentru bǎieţi, n-am vǎzut (iar drept cinema pentru copii: ‘Steaua Sudului’, ‘Tarzan’, ‘Imperiul contraatacǎ’, ‘Sǎgeata neagrǎ’, un film cu corsari).

            Romane poliţiste. Ed.. Fumat.

            Cardul. Pastile. Cola. Alimente.

            Prânzul. Seriale.

            Web. Femeile. Citit …. Inspiraţia, ieri. Paletǎ (ieri & jurnalul & marţi şi luni). Titluri. Copila, dim..

            Tempo.

            Rǎbojul.

            La 3 z.. Tempo. Copile. Prânzuri. Citit …. 2/s.. Ed.. La 2 z.. Leafǎ. Scâlcierea. Inspiraţie. Cafea. Scrisul. Deblocarea. Tempo. Web & femeile & & tranzit & 2/s. & pastile & jindul, II & cf. ieri & citit … & postǎri & sensibilitatea vie & eficienţa.

            Ritm.

            ‘Apache Blood’, ‘Gone with the West’, ‘The Gun and the Pulpit’, ‘The Proud and the Damned’, ‘The Over-the-Hill Gang Rides Again’, ‘The Young Land’, ‘Flesh and the Spur’, ‘Raiders of Old California’, ‘Daniel Boone, Trail Blazer’, ‘Ramsbottom Rides Again’, ‘The Naked Hills’, ‘Colorado Sundown’, ‘The Painted Hills’, ‘Santa Fé Trail’, ‘Only the Valiant’, ‘Without Honor’ (cu Harry Carey), ‘The Night Rider’, ‘New Mexico’, ‘Vengeance Valley’, ‘My Outlaw Brother’, ‘Bells of Coronado’, ‘High Lonesome’, ‘Under California Stars’, ‘Loaded Pistols’, ‘Bells of San Angelo’, ‘Abilene Town’, ‘Stagecoach to Denver’, ‘Renegade Girl’ (cu Ann Savage), ‘Salome Where She Danced’, ‘Wildfire’, ‘Texas to Bataan’, ‘Bad Man of Deadwood’, ‘Bulldog Courage’, ‘Eternal Evil’, ‘Blood Tide’, ‘Track of the Moon Beast’, ‘Naked Massacre’, ‘Slashed Dreams’, ‘Atomic Rulers of the World’, ‘Devil Times Five’, ‘Blood Thirst’, ‘Beast of Borneo’, ‘Vampyr’, ‘House of Mystery’, ‘Non Stop New York’ (foarte apreciat), ‘The Manster’, ‘The Evil Mind’, ‘Body of the Prey’, ‘Man with Two Lives’, ‘Trapped’, ‘Wrong Road’ (cu Atwill), ‘Three Husbands’, ‘Colonel Effingham’s Raid’, ‘Bees in Paradise’, Lum şi Abner, ‘Inspector Hornleigh Goes to It’, ‘Disorder in the Court’, ‘The Live Wire’, Shindo, Flaherty, ‘Doctor Blood’s Coffin’, ‘High Powered’, ‘A Night for Crime’, ‘Aces and Eights’, ‘Aelita’, ‘Against a Crooked Sky’, ‘All Over Town’ (cu Fred Kelsey), ‘Action in the North Atlantic’, ‘Along Came Jones’ (cu Gary Cooper), ‘Arizona Bound’, ‘As You Like It’ (cu Olivier şi E. Bergner), ‘The Sphinx’ (cu Atwill), ‘Becky Sharp’, ‘Beyond the Time Barrier’, ‘The Big Trees’, ‘Black Cobra’, ‘Black Fist’, ‘Blake of Scotland Yard’, ‘Forced Landing’, “C. C. and Company’, ‘Caesar and Cleopatra’ (cu V. Leigh), ‘Call of the Yukon’, ‘Captain Calamity’, ,Captain Scarface’, ‘Chamber of Horrors’, ‘Chase Step by Step’, ‘Code Name Zebra’, ‘Dan Candy’s Law’, ‘Deadwood ‘76’, ‘Fiesta’ (un muzical).    

            Citesc despre Alexandru Dobrogeanu-Gherea, membru al PSDM, comunist de linia întâi, ‘opoziţionist’ şi ‘deviaţionist’, traducǎtor al lui Lenin. La 53 de ani se refugiase la sovietici, unde a fost suprimat, la Moscova. Era cumnatul lui Zarifopol, şi fratele filozofului. A fost cuscrul lui Caragiale; l-a avut ca ginere pe Luca Cargiale, coautor cu I. Dobrogeanu-Gherea al unui roman, şi colaboraţionist.

            În ’29, Arghezi a scris despre dârzenia şi mucenicia aceluia pe care aveau sǎ-l lichideze sovieticii. 

            Leslie Banks în ‘Fire …’, ‘The Tunnel’ (un film britanic de anticipaţie, cu Dix), ‘Sanders of the River’.

            Dix, ‘Whistler’. Lewton. C. Morris. LaRue.

            Chester Morris în ‘No Hands …’.

            Literalismul care, apǎrând ca superstiţie, îi descumpǎneşte pe mulţi în cazul creştinismului, trebuie sǎ nu fi fost mai rar în religiile pǎgâne, în înţelegerea comunǎ a acestora, care diferea de alegorismul unor filozofi (echivalentul moderniştilor creştini). Pǎgânismul clasic şi-a avut moderniştii sǎi, de la Socrate la Euhemerus, Εὐήμερος.

            Euhemerus fusese tradus încǎ de Quintus Ennius.

            Pǎgânii nu erau mai raţionalişti, mai alegorizanţi, nici nu aveau o gândire simbolicǎ conştientǎ în mai mare mǎsurǎ decât creştinii de azi. Unii dintre noi iau câţiva autori antici drept reprezentativi pentru ceea ce putea sǎ creadǎ obştea. Se întâlneşte o idealizare a ‘religiei vechi’, cu subestimarea forţelor intelectuale active în aceea nouǎ. Se comparǎ termeni neasemǎnǎtori: elita pǎgânismului, cu bigotismul şi credulitatea creştine; e o paralelǎ inechitabilǎ, mǎsluitǎ.

            Elitele pǎgnismului antic puteau sǎ fi fost conştiente de natura simbolurilor utilizate, etc.; dar gloata, norodul, obştea, nu. Luciditatea intelectualilor pǎgânismului nu rǎmâne mai puţin impresionantǎ. Iar ca revers, şi literalismul, credulitatea, s-au întâlnit mereu, ca resorturi ale religiozitǎţii populare; cu privire la aceasta, nici pǎgânismul antic nu trebuie idealizat, nici creştinismul, dispreţuit. Exista destulǎ superstiţie în primul, şi existǎ multǎ subtilitate în al doilea.  

            Vasile Pârvan are lucruri foarte interesante în ‘Contribuţii epigrafice la istoria creştinismului daco-roman’, operǎ puternicǎ, bine scrisǎ, sintezǎ cu gustul discuţiilor de idei, de o viociune intelectualǎ şi criticǎ aparte, e mult mai mult decât numai epigrafie strictǎ, tehnicǎ; Pârvan înregistreazǎ: insularitatea culturii Daciei traiane, dǎinuirea capitalului pǎgân, misionarii latini din stânga Dunǎrii, termenii general-latini ai coloniştilor, provincia divinizatǎ, domnus (‘formǎ popularǎ a apelativului divin’). Scopul lucrǎrii e ‘fixarea locului şi timpului, unde şi când s-a întemeiat definitiv creştinismul nostru latin’.

            ‘Domne-deus’ ar fi o formǎ pǎgânǎ: cf. cultului lui Glycon (Lucian, ‘Pseudomantis’, liturghia magului Alexandru; cultul lui Glycon existase şi în Dacia).

            Un alineat despre pǎgânismul sincretist (‘pǎgânismul daco-roman va fi fost mai mult un fel de gnosis’) i-ar fi plǎcut lui Sadoveanu.

            ‘Goţii au fost creştinaţi de apostoli de limbǎ greacǎ’-Pârvan citeazǎ epistole ale Sf. Vasile şi Ioan Zlataust; ‘primii apostoli ai goţilor au fost creştini din Capadocia’, în sec. III (v. pag. 87). Termenul goţilor pentru ‘bisericǎ’ vine din ‘kyriakon’.

            ‘Când s-a introdus ‘Dominica’, ‘Domne Deus’ era consacrat şi în rugǎciunile creştine’; ‘dies Solis’ a fost înlocuit cu ‘dies dominicus’ în ultimul deceniu al sec. IV.    

            ‘Pǎmânt’ vine de la pavimentum.

            Papahagi şi Puşcariu derivau ‘crǎciun’ de la calatio; studiul lui Papahagi a apǎrut în 1903. Sǎrbǎtoarea Epifaniei, care reunea şi celebrarea Naşterii, e recunoscutâ în Biserica apuseanǎ ‘prin Conciliul de la Nicea’. (La Epifanie se vesteau sǎrbǎtorile mobile, aşadat se fǎcea o calatio; mie, ipoteza mi se pare absurdǎ.) Rusaliile au asimilat celebrarea pǎgânǎ ‘ad Rosalia’, ‘sǎrbǎtoare mortuarǎ de primǎvarǎ’ (‘dies rosae’, ‘dies rosationis’, ‘rosaria’, ‘rusae’), ‘o instituţie pur italicǎ’.

            Calatio, Florilia, Rosalia sunt concesii fǎcute pǎgânismului.

            Nu numai cultul lui Glycon, dar şi al lui Asclepios a izbutit în Dacia (balaurul trac şi şarpele lui Asclepios); credincioşii lui Glycon erau la cuţite atât cu creştinii, cât şi cu epicureii, proorocul lui Glycon îndemna la lapidarea creştinilor (care erau, ca şi epicureii, ‘ceilalţi atei’, excluşi de la riturile misteriilor). Pârvan îl citeazǎ, cu vioiciune, pe Apuleius, pentru haldeii şi mistagogii rǎsǎriteni ambulanţi, ‘industria religioasǎ a antreprenorilor’.

            Aşa se ajunge la ‘dracco, comun şi lui Aesculapius cel vechi, şi noii sale epifanii [Glycon, şarpele], şi vechilor culte trace şi tuturor zeitǎţilor htonice’.

            ‘Din lupta creştinismului cu pǎgânismul iliric, şi în special dac’, a rezultat transformarea lui ‘dianoticus’ în ‘zǎnatic’. ‘Sarapis Iupiter Sol Isis Luna Diana dii deaeque conservatores’ e emblema sincretismului enoteist din Rǎsǎritul latin. Erau adoraţi la Apulum pe la 175.

            Dea Castabalensis, din Cilicia, ‘propriu zis e Artemis’, dar e numitǎ şi Selena, Hecate, Afrodita, Demeter; Isis era, în manifestǎi distincte, Ceres, Venus, Diana, Kybele, Atena, Persefona, Demeter, Hera, Bellona, Hecate, Nemesis.

            Fatalismul vroia ca Nemesis, destinul, sǎ fie suveranǎ.

            Pârvan are douǎ pagini despre Diana. ‘Diana, sancta potentissima, apare în pǎrţile noastre ca identicǎ cu Nemesis’: Dea Diana Nemesis Augusta, Nemesis sive Fortuna, Adrastia. Ammianus e citat ca exponent al acestei credinţe (‘Adrastia …’, XIV). Diana era zeitatea supremǎ pǎgânǎ. Zânele poartǎ tradiţia credinţei pǎgâne în soartǎ.

            ‘Dies servatoria’ trimite la vremurile pǎgâne. ‘Cuminecare’, ‘bisericǎ’ sunt termeni aduşi de misionari ‘în primele decenii ale sec. V’.  

            Unele sunt lucruri conjecturale, foarte ipotetice; multe etimologii par hazardate, neconvingǎtoare. Dar lucrarea lui Pârvan se citeşte cu nesaţ.

            Miza ştiinţificǎ e enunţatǎ undeva: inscripţiile ‘mai mult decât orice altfel de mǎrturii ne aratǎ în chip nemijlocit viaţa adevǎratǎ a umanitǎţii antice’.    

            Duminicǎ, despre gândirea emancipatǎ a pǎgânilor, Xenopol, Pârvan, ‘Lunǎ de iunie’ (episodul din iunie ’49), Leslie Nielsen (era cu un mai tânǎr decât Lemmon), un episod din ‘K. S. T.’ [1], Ghica.

            Existǎ un mǎlǎieţ sârguincios şi posac, care se plânge mereu de vechile filme TV.

            NOTE:

            [1] Înafarǎ de ‘Tales of Tomorrow’ şi ‘Lights Out’, Nielsen a jucat şi în episoade din ‘Suspense’, ‘Studio One’, ‘Playhouse 90’, ‘Rawhide’, ‘Peyton Place’, ‘Strǎzile din San Francisco’, ‘Bradbury’, etc..