Marion a încetat să mai publice în RPL înainte de naşterea mea. Marion recenzează ediţia cursurilor romane de drept ale lui Suarez, ‘apariţia subiectivităţii în teoria dreptului’, altcineva scrie despre ‘capodoperele de tinereţe ale lui Campanella’.

            Iezuitul Hayen recenzează studiul lui Pieper despre dreptate.

            Maritain discută despre Blondel, Dechamps (a cărui operă e mai mult apostolică decât sistematică), Gardeil, Garrigou. Recomanda lucrarea lui Lebreton despre originile dogmei Treimii. Sunt menţionate testele lui Piaget. Îl aminteşte pe Berdiaev.

            Armogathe scrie cu simpatie despre Suarez.

            Din articolele lui Braudel: ‘De la Michelet, Febvre a fost cel mai mare, poate unicul mare istoric de expresie franceză. Mai mare ca Fustel, mai mare ca Pirenne. […] Aproape la fiecare pagină a operei lui, izbucnesc darul, temperamentul marelui istoric.’

            ‘Elev autentic al lui Vidal de La Blache, a rămas, întreaga viaţă, geograf în aceeaşi măsură ca şi istoric.’

            Hanotaux e recenzat cu condescendenţă.

            Există spiritul partinic.

 

            ‘Stilul un pic complicat.’     

          Citesc despre ‘Incoruptibilii’, De Niro, metoda lui Strasberg, jocul exagerat (jargonul actoriei), articolele lui Ebert despre filmele lui De Palma, Lynch, Mel Brooks. Desenele Liviei Rusz ornează şi ediţii Creangă, Batzaria, Hauff, ‘Peter Pan şi Wendy’, Benedek Elek.     

           Marţi citesc despre Vescan (mort la 50 de ani, în ’63), Ralea, Pavelcu, Cosmovici, Olga Necrasov, Dimitrescu (cel care a predat sociologie, la 45 de ani), universitari ieşeni; Negulescu a predat la Iaşi 15 ani (fără niciun rezultat cultural ….). Filozoful din Ghindăoani, mort la 36 de ani, de la 28 de ani a predat drept civil, ¾ de an a fost ministru (la 34 de ani).

            Deasemeni, despre Almaş, ‘DarkBlood’ (filmul cu R. Phoenix), Val Guest.

            ‘Viaţa ca o glumă’, de LuciaOlteanu. Lucia Olteanu Utan se născuse în ’25, şi a trăit 90 de ani. Îmi amintesc ‘Bună seara, Dorli!’ şi ‘Arhitectul firelor de iarbă’.

            Azi e ziua aniversară a Bettei D..   

           Un articol al lui Wulf împotriva lui Gilson, însă rezultatul obiectiv al polemicii pare netranşabil, ambii au laturile lor, fiecare îşi are dreptatea.

            Wulf scrisese despre estetica Sf. Toma încă din 1895. Scolastica a fost pregătită în sec. IX-XII. Estetica medievală e fragmentară. Nu se poate discuta despre estetică integrală până la Lessing.  

            Ingratitudinea modernilor care ‘bat doicile’.

            În 1906, Wulf recenza estetica lui Croce, la care deploră absenţa ‘aspectului ontologic al frumuseţii’. Recenzia despre exegeza hegeliană a lui Mc Taggart e cu totul ocazională.

            Comentariul lui Pègues e recenzat pe scurt. Dar o biografie, din 1895, a Sf. Bernard, e analizată în voie. Abélard e înfăţişat cu simpatie, drept precursor al realismului tomist. Gilbert era un realist exagerat, ca şi Guillaume de Champeaux. Conceptualismul lui Abélard a fost reluat de Sf. Toma.

            Gouhier publicase într-o revistă neoscolastică, ‘subiectul cu adevărat ontologic’.   

           Citesc despre Cristian Popescu, evocat cu poncifele cele mai convenţionale, iar Ştefănescu reciclează aceste banalităţi răsuflate ….

            Marcus a răposat la aproape o lună după Eco, care era cu şapte ani mai tânăr.

            Ivasiuc are o apreciere stimulantă despre meritul operei de moralist a lui Marcus, pentru lucrarea din ’75 despre gândirea autohtonă.  

            Impasibilitatea e mai nobilă decât indignarea, şi precizia decât vehemenţa. Citesc eseurile lui J. Kujawa despre Fermat, ‘triunghiul aritmetic’, corespondenţa lui Fermat şi Pascal.   

            A fost remarcată imbecilitatea lui Searle, care crede că Foucault i-a mărturisit trucul utilizat; unii denunţă ridicolul ‘dezvăluirii’ lui Searle. Chomsky nu e nici el mai inspirat.

            Cineva scrie că ‘habeas corpus’ e o expresie greacă.

 

            ‘Căpitanul Apache’, cu diacronia episoadelor. Graficianul e iscusitul Morandière.  

 

            Seara citesc despre ‘Signature …’, actul nonlocuţionar.