Care e psihologia criticii volubile
irosite pe rebuturi? Volubilitatea maliţioasǎ e revanşa epavelor. Critica
derizivǎ a celor pe care îi satisface disecarea a
ceea ce li se pare penibil, inginerii penibilului, pare atipicǎ pentru inşi cu standarde profesionale înalte; aşii acestei
lumi privesc filme de succes şi seriale la modǎ.
Deriziunea e revanşa rataţilor; nu pare plauzibil ca profesionişti
indiscutabili sǎ îşi utilizeze timpul
disecând filme despre care au aflat cǎ sunt neizbutite (se lucreazǎ cu
o idee primitǎ, imbecilii râd fiindcǎ aşa li s-a spus). Jubilaţia
maliţioasǎ e emblema neisprǎvitului. Discutarea filmelor cu renume negativ nu corespunde
preocupǎrilor uzuale ale aşilor. Impresia de fiere,
de pornire, nu e întâmplǎtoare. Volubilitatea sarcasticǎ e
ceva la care recurg rataţii, atunci când e irositǎ pe (pretinse) rebuturi.
O remarcǎ ocazionalǎ e altceva decât axarea pe disecţii. Ce izbânzi
profesionale au aceia care se alinǎ bagatelizând filme cu faimǎ neinvidiabilǎ? Ce as al profesiei se dedicǎ
unei atari desfǎtǎri?
Un alt caz e confuzia care atribuie
operei trǎsǎturi generice, care
descriu genul, iar detalierea inapetenţei pentru cutare gen e inutilǎ; sau care, dimpotrivǎ, neagǎ genul în ansamblu, numai pentru a gǎsi elemente de originalitatea în fiecare operǎ luatǎ în parte.
Ceea ce le place acestor cinefili zǎbavnici e ironizarea incompetenţei. Dar acest divertisment de
cusurgii e tocmai apanajul celor care nu exceleazǎ. E
un divertisment mizer. Nu e vorba de pretenţioşi, ci de strepeziţi care îşi
aleg ţinte facile, cu divertisment oţios.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu