Practica postului în Biserica apuseană

 

 

 

 

          Postez şi aici un răspuns referitor la practica postului în Biserica apuseană. Sursele sunt mai ales documente papale postbelice. O precizare: pentru catolicii occidentali, ‘postul’ denumeşte consumul unei singure mese pe zi, nu abţinerea de la carne (dar primul o presupune mereu pe a doua, nu şi invers). De ex., la apuseni ‘Postul Mare’ nu se numeşte ‘post’; în România s-au făcut acomodări pastorale, aşa încât când se anunţă zile cu ‘post şi abstinenţă’ (miercurea cu care începe Postul Paştelui), majoritatea catolicilor îşi închipuie că diferenţa e dată de abstinenţă (adică abţinerea de la consumul de carne), când de fapt abţinerea de la consumul de carne e pentru toate zilele de vineri obişnuite, iar postul, adică frugalitatea, e poruncit pentru întâia miercuri şi Vinerea Mare. Dar mă gândesc că şi catolicii apuseni presupun că postul se referă la ‘alimente oprite’, nu la consumul redus. A posti înseamnă pentru vestici a mânca frugal; iar ‘postul euharistic’ înseamnă abţinere completă de la mâncare şi băutură. Dominicanul Giertych menţiona câteva accepţii ale postului: postului stoicilor, pentru dominarea patimilor, şi postul creştin, pentru ‘perceperea lui Dumnezeu’ (aşadar, e o explicaţie psihofiziologică, ‘aţintirea minţii’, nu penitenţială, ceea ce cred că e dacă nu o resemnificare, atunci o unilateralizare); nu cred că cele două sensuri sunt aşa de diferite.

          Un sirian din sec. IV, Afraat, era conştient de mai multe aspecte, postul ca gestionare a relaţiilor cu ceea ce ‘consumă’ cineva (inclusiv violenţă): acela caritabil, altruist; postul de cuvinte; postul de la mânie.

          Biserica apuseană distinge între abstinenţă (de la consumul de carne) şi post (o singură masă). Abstinenţa de la consumul de carne e poruncită pentru fiecare zi de vineri când nu e sărbătoare; post (în accepţia vestică), două zile pe an, la extremele Postului Mare (întâia şi penultima zi).

          În ‘Paenitemini’, constituţia despre pocăinţă a lui Paul al VI-lea, se arată că pocăinţa adevărată nu poate fi despărţită de asceza fizică; că tuturor credincioşilor li se cere pocăinţă; că abstinenţa e pentru cei care au împlinit 14 ani, iar postul pentru cei între 21 şi 60 de ani.

          ‘Paenitemini’ a fost publicată în 1966.

          Pius al XII-lea menţionează utilitatea psihofiziologică a postului, în ‘Christus Dominus’ (1953).

          Aş crede că echivalentul apusean al ‘postului negru’ e postul euharistic, post complet, de la miezul nopţii. Despre practicile individuale ale laicilor nu ştiu să răspund, cred că se poate recurge la postul complet dacă se simte nevoia, cred că nu e prea popular, nu ştiu dacă e recomandat, oricum probabil foarte rar.