Kerygmă, Tradiţie şi dinamism

            Florovsky are un eseu, ‘Sf. Grigore Palama şi tradiţia Părinţilor’, în care citează standardul lui Vincenţiu, iar acesta are trei criterii: ‘pretutindeni şi de către toţi’, ultimele două criterii putând să aibă numai o valoare simbolică. E un ‘pretutindeni simbolic’, un ‘toţi credincioşii’ simbolic.

            Se pare că, scriind despre inechitatea proscrierilor, care lovesc urmaşii şi exonerează maeştrii, se referea la Sf. Ciprian şi la donatişti.

            De la Sf. Ciprian citează un principiu valabil: ‘nam antiquitas sine veritate vetustas erroris est’.

            ‘Biserica nu e ţinută de literă’, scrie Florovsky, care se întemeiază pe succesiunea apostolică. Aici însă ‘cantitatea’ consensului e importantă: nu ştiu dacă unanimitatea conciliară cerută de Patriarhul ecumenic pentru viitorul sinod nu e o inovaţie.

            Mărturia patristică e o mărturie a sfinţeniei.

            Numai că nu îmi scapă nici retorismul, nici logica aeriană, onirică, abstractă. Mărturia existenţială e altceva decât adevărurile enunţate, care chiar sunt propoziţionale. Aş spune că sesizez la Florovsky un lirism ilicit, care escamotează duritatea confruntărilor prin hiperbole bombastice. Mărturia sfinţeniei nu e disjunsă, dar e distinctă de consensul conciliar. Sfinţenia Bisericii e altceva decât sfinţenia patristică, individuală. Cele două pot fi corelate, dar numai ca distincte. Lirismul răsăritean e neconfruntaţional, evaziv, grandilocvent, câteodată bombastic. Ortodocşii scriu despre idealuri, despre idei, despre modele idealizate, profund indiferenţi la existenţa Bisericii. Tocmai idealitatea aceasta e artificială.