Eu înţeleg acţiunea Sf. Ioan Zlataust şi a exegeţilor din Bisericile apostolice ca pe o interpretare a gândirii Sf. Ap. Pavel în lumina Evangheliilor, ca pe o exercitare a prudenţei; contrariul atitudinii se întâlneşte în teologia biblică protestantă, ale cărei rezultate nu sunt întotdeauna neîntemeiate ca atare, dar provin dintr-o autonomizare a epistolelor Sf. Pavel, din privilegierea lor drept izvor al gândirii teologice. La Sf. Ioan Zlataust, exegeza paulină poate apărea cuiva cu gustul paulinismului protestant drept convenţională, ‘inexpresivă’, etc.; dar eu o înţeleg ca pe o formă de prudenţă, ca pe evitarea salutară a supralicitării gândirii Ap. Pavel, a cărui gândire e situată în protestantism la nivelul de normativitate al aceleia a lui Iisus.

            Elementul paulin al teologiei creştine tradiţionale e acela din analizele Sf. Ioan Zlataust. Câteodată, disonanţele sunt evidente: unde Iisus arată florile, păsările, celebrarea naşterii unui copil, Ap. Pavel se referă la geamătul Creaţiei, etc.. Gândirea lui Iisus avea o seninătate care îi lipseşte uneori aceleia a Sf. Pavel. Ele nu trebuie amalgamate. Normativă rămâne îndrumarea lui Iisus, călăuzirea lui.