Seara, citesc despre Capreolus (dominican francez, comentariile lui sunt descrise ca opere calme şi pătrunzătoare, sagace, domoale, Prinţul tomiştilor şi sufletul Sf. Toma, stilul şi precizia gândirii), Henricus de Gandavo (belgian, preot secular, arhidiacon), Raymond de Sabunde (spaniol din întâia jumătate a sec. XV, aşadar contemporan cu francezul; Montaigne a tradus ‘Theologia naturalis’ la aproape 140 de ani după decesul filozofului, tendinţa lui, net renascentistă, e comparată cu ‘teozofia raţionalistă’ a lui Lull …), Petavius (iezuit, patrolog, părintele istoriei dogmelor, dar subtilitatea nu poate fi excesivă, nimeni nu e îndeajuns de subtil, sau prea …), Fronton du Duc (iezuit, editorul Sf. Ioan Zlataust, Nichifor Calist după manuscrisul deţinut de Matei Corvin), ‘Sacra Bibliotheca Sanctorum Patrum’, Marguerin de la Bigne (culegerea de patristică, în 1575), Jansen (scrieri succinte, limpezi, ), ‘faptul dogmatic’, Duvergier de Hauranne (jansenisnul oratorienilor francezi), Tommaso Gaetani (stil direct şi simplu, Pius al V-lea şi trunchierea, Catharinus).

            Cajetan, nu Erasm.   

 

            Seara, plimbându-mă prin Bârlad, mă simt, pentru un moment, cum (îmi închipui) că se simţea Salinger plimbându-se prin New York (în anii ’40).

            Uitasem de cola.

            Cinema. ‘Godot’. Cola. Ajustări. Şarja. Ed., cf. ieri. Cola. Vremea. Aer.