Lucrarea de filozofia religiei a lui Bergson poate fi înţeleasă drept riposta dată sintezei pragmatiste a lui James. E adevărat că pare bizar ca nişte catolici să recurgă la James ca la autoritatea supremă.

 

            Ipoteza ‘obârşiei mistice’ a silogismului Sf. Anselm mi se pare destul de implauzibilă. Dar în Răsărit, silogisme similare, fără a fi formalizate, ar fi citate evlavios, ca aforisme, ca maxime patristice ….

            Oameni care vor să le placă Sf. Toma, fără să le placă Areopagitul ….   

            Schematismul bibliografiei, al ‘literaturii secundare’: dependenţa cârpacilor de nişte poncife bibliografice.