Creditarea şi ‘împrumutul între
prieteni’ se află în acelaşi raport ca vânzarea şi darul. Da, creditarea, ca şi
vânzarea muncii, sunt, prin definiţie, lipsite de gratuitate, de generozitate
absolută.
Temeiul creditării e cererea de
creditare. Nevoile cuiva pot să nu fie ‘acoperite’ de solicitudinea amicală. Schimbul
economic începe acolo unde relaţiile neeconomice, amicale, încetează. Nu cred
că se poate vorbi despre lipsă de moralitate. Există cererea, şi profitul
oferit în schimb.
Creditul e un act de cooperare, o
înţelegere, un contract, în ideea avantajului mutual; ceea ce susţin ‘criticii
dobânzii’ e imoralitatea contractualităţii, pentru că e nefraternă. Ideea lor
de moralitate e comunismul, unde nimeni nu se gândeşte la vreun profit (şi nici
nu depăşeşte stadiul subzistenţei, simpla înlocuire a consumului). Acestea sunt
visările economice ale catolicilor americani.
Ceea ce află ei e că relaţiile
economice nu sunt fraterne, nici în principiu; pentru ei, contractul însuşi e
‘necinstea’, lipsa cinstei.
Omul e gata să ofere ceva, pentru a
primi ceva. Aşa cum nu există numai ‘darul amical’, ci şi vânzarea, nu numai
ajutorul neretribuit, voluntariatul, ci şi munca salarizată, la fel nu există
numai împrumutul, ci şi creditul. Cuiva îi foloseşte obţinerea unui credit.
Cererea întemeiază oferta. Acţiunile umane trec dincolo de sfera cooperării
dezinteresate, altruiste, absolut generoase, în aceea a colaborării
contractuale, mutual avantajoase. Creditul nu e deosebit de orice alt contract.
Ceva e cerut, ceva e oferit, avantajul trebuie să existe pentru amândouă
părţile, unde nu există prietenia nu e normal ca sumei înmânate temporar să i
se răspundă cu sentimente. Iar chestiunea ‘încurajării cererii de favoruri’ nu
trebuie eludată. (Purtarea faţă de prieten e condiţionată de prietenie; dar de
ce s-ar gândi cineva să recompenseze benevol riscurile creditorului străin?)
Înafara relaţiilor personale, nimeni
nu munceşte gratis. De ce dobânda ar fi imorală, iar chiria nu? (Distincţia
tomistă, chiar dacă ar fi adevărată, dar nu e, tot nu ar explica de ce chiria e
justă, iar dobânda, nu.)
Nu există numai dar, ci şi vânzare.
Aceasta despovărează, ajută, oferă oportunităţi noi, necondiţionate de ceea ce
e primit/oferit în mod gratuit. Creditul ca formă economică depinde de cerere,
de faptul că cineva e gata să ofere ceva, pentru a primi ceva (să recompenseze
ajutorul cerut şi primit).
De ce cota, participarea sunt
morale, iar dobânda, nu? Din perspectiva idealului comunist, altruist, al
dezinteresării, orice formă de contract, de profit, sunt imorale. Cu alte
cuvinte, uzul trebuie oferit liber altora (sau poate să nu fie oferit deloc),
nu pentru dobândă sau chirie. Realizarea oricărui profit e imorală (banul e simbolic,
creşterea e averii, lichidă sau naturală).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu