Revelaţia creştină nu poate fi aceea
a purei negativităţi, resortul ‘apofatismului radical’ e fobia creatului. Un
filozof japonez susţine că revelaţia budismului nu e aceea a nimicului pur, a
nimicniciei. ‘Nimicul sugestiv’ e pandantul curăţiei, dar propune şi chestiunea
gnoseologiei: se cunoaşte printr-o mişcare a spiritului (‘darul Sf. Spirit’).
Pe de altă parte, reflecţia ajunge la ideea existenţei, apofatismul integral e
scepticism sau agnosticism.
‘Unii filozofi aplaudă’ (ca să reiau
expresia lui Bernanos). De aceea, Biserica recomandă sfinţi care gândesc, nu
filozofi.
Teologia nu e pentru toţi, nu există
o ‘chemare universală la teorie’, la comunicabilul gândirii. Gândirea trebuie
să înceapă (conştientizând orizontul lăuntric) prin a fi comunicabilă. Trebuie
pornit cu etica conversaţiei austere, lucide, neconcesive, ceea ce rezultă
într-un model euristic (‘destinatarul’ imaginat). Gândirea începe cu
activităţi, cu gesturi.
Cineva crede că subiectivismul e mai
rezonabil ca relativismul; ambele fiind pluraliste. Dar modul cum schiţează funcţionarea
subiectivităţii e intrinsec derizoriu (predilecţii alimentare). Înseşi
premisele noastre sunt contingente, pentru că suntem organisme, nu analizoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu